joi, 27 iunie 2019

HOINARI PE MALUL PÂRÂULUI NEGEL.

            În istoria Bacăului, multe evenimente amintind de calamitățile suportate de cetățenii urbei au nominalizat drept erou negativ, pârâul Negel. La concurență cu râul Bistrița, acest pârâu afluent de doar 17 km lungime își marca prezența cu viiturile devastatoare care l-au transformat în „coșmarul băcăuanilor”. [apăsați pentru vizionare]
Sute de pagini ale dosarelor arhivate, privind istoria comunității băcăuane, au ca subiect  catastrofele provocate de apele Negelului în zona de nord a orașului. Documentele oficiale și mărturiile locuitorilor creează impresia că o stafie văzută doar de sinistrați, învelită în valuri mari de apă tulbure, bântuia cartierele nordice ale urbei, făcea ravagii, care spălau radical și sărăcia locurilor și se ascundea în apele Bistriței, pierzându-și urma.
De jumătate de secol, jumătate de Negel a devenit legendă pentru băcăuani, dar cetățenii care au suferit, și mai suferă, pagube de pe urma inundațiilor își descarcă năduful tot pe Negel, balaurul din obsesiile locatarilor nordici.
   Mi-am făcut curaj să înfrunt balaurul ascuns în pârâul Negel și am purces într-o expediție temerară” pe urmele monstrului din poveștile băcăuane. Firesc, aveam nevoie de susținerea unui om curajos și profesionist și, cine putea fi mai potrivit ca alegere, altul decât profesorul-geograf Lucian Serban, omul-verde” al Bacăului?
   Am căzut de acord să realizăm temerara expediție la începutul vacanței elevilor. Ne gândeam că am fi avut și zile libere pentru o eventuală convalescență după vreun incident provocat de pârâul-diavol. Ziua programată: marți 25 iunie 2019. Pentru ca suspansul să fie maxim, cu trei zile înainte de data programată, titlurile ziarelor și blogurilor anunțau declanșarea infernului exact în comuna Măgura, amplasată în bazinul hidrografic al Negelului superior. Dimineața zilei de marți anunța o zi calmă. Cu strângere de inimă, am completat agenda zilei și cu eventuale activități umanitare dedicate sinistraților urgiei provocate de apele Negelului.
   Am dat crezare geografilor și cartografilor care indicau că pârâul, care poartă numele boierului Negel, izvora, și izvorăște, de pe moșia aflată pe Culmea Pietricica. Evitând o albie greu accesibilă la izvor, ne-am început aventura la trei km în aval, acolo unde Negelul se prezenta întremat cu apele câtorva pârâiașe colectate pe parcurs. Am văzut firul de apă în zona Șipote și a fost nevoie să ne clătim cu apa rece care curgea din țeava de colectare a izvoarelor pentru a ne convinge că nu visăm. Puteam admira și imortaliza pe senzorii aparatelor fotografice un fir de apă limpede, zglobie în razele soarelui, pe fundalul unui peisaj cu „verde de Măgura”. 
Negel, un părău zglobiu cu apă limpede.
Apă de șipot 

În apa limpede speram să vedem pești.
   Am urmărit pârâul, temători să nu-l pierdem, din mașina care alerga pe șoseaua asfaltată a unei comune îngrijite, cu săteni harnici și preocupați de aspectul estetic al caselor și grădinilor, și după câteva sute de metri ne-am reîntâlnit cu albia. Un podeț solid și elegant ne-a asigurat locul de unde să putem admira incredibilul pârâu. Privim pietrele care strălucesc, ca stelele, pe fundul cu nisip al albiei și încă nu putem crede că acest fir de apă limpede se poate transforma într-un balaur care să terorizeze întreagul sat. Și totuși, vecinii locuitori ai caselor de pe maluri ne mărturisesc cu convingere că dacă Dumnezeu se supără și descarcă norii pe dealuri, Negelul se umflă până la podeț iar mai la vale, peisajul verde de acum devine o mare tulbure și hrăpăreață cu tot ce-i iese în cale. Grădinile devin iazuri și valurile iau ca jertfă, păsările și roadele. 
   Neputând argumenta contrariul, dăm crezare sătenilor și îi compătimim urându-le putere și rezistență fizică și psihică. 
Podețul, prieten al turistului.

Apă limpede, ademenitoare
și pietre lucind în soare.


Privind pârâul, refuzi să te gândești la diavolul ce ar sălășlui în el.

Vecinii susțin că atunci când se înfurie, apele umplu toată albia.
   Alergăm să ajungem după cotul pârâului și constatăm că am călcat hotarul comunei Măgura cu orașul. Negelul a dispărut câțiva metri sub un pod de pe strada Arcadie Șeptilici și reapare într-o luncă verde, cu sălcii și stuf, dar și cu câțiva pomi fructiferi de prin grădinile cartierului C.F.R.

Ultimii metri ai pârâului natural.

   Abandonăm mașina, plecăm voinicește pe malul apei pe care o zăream printre ostrețele gardurilor, găsim o gaură în gard și pășim victorioși pe malul stâng al pârâului. Răsuflăm profund după efortul de a trece prin gard și constatăm că la doar câțiva metri de gaură se află și o potecă amenajată de locuitorii zonei pentru acces la un podeț care leagă cartierul Barați de cartierul C.F.R. Facem, în gând, o trecere în revistă a istoriei știute de noi a cartierului ceferiștilor băcăuani și ne grăbim să ajungem pe podeț. Cerem permisiunea de trecere de la un câine maidanez care se încălzea la soare, pe podeț. Avem acceptul să trecem fără teamă pe lângă patruped și regretăm că nu avem cu ce să-l recompensăm pentru amabilitate. Ceva mai la vale, pe taluz, ne privea cu invidie un pisoi. Constatăm că zona este populată și cu câteva rațe, probabil și cu broaște, după zgomotul de fond.
   Ne oprim pe podețul metalic care susține și o conductă de apă potabilă, probabil, pentru a admira și memora fotografic ultimii metri ai albiei naturale a pârâului Negel. Un fir de apă, în care abia încap câteva rațe, parcurge ultimii metri prin albia sălbatică și se pregătește să devină beneficiarul unei porțiuni de albie taluzată, cu un rambleu înalt, cu pante abrupte. Podețul este hotarul dintre natura sălbatică și cea îmblânzită de oameni. În aval de podeț se vede o albie de circa o sută de metri, dreaptă, amenajată și reamenajată în anul 2009 pentru a proteja nu numai vechiul cartier muncitoresc ci și noile vile boierești construite pe spațiile rămase libere sau cedate de vechii proprietari. Privim către orizont, acolo unde o vilă cu mai multe caturi pare că a fost construită drept scut în fața balaurului acvatic. Ne apropiem de locul cu pricina și descoperim enigma dispariției pârâului Negel din spațiul Bacăului și memoria băcăuanilor.
Peste gard e o apă în albia ei naturală
și peste ea un pod de fier.

Amenajarea albiei a apărat cartierul
Liniștea apei .
Iarba culcată confirmă viitura trecută în urmă cu două zile.
La orizont, locul unde se dezleagă o taină băcăuană.


Negelul în cămașă de forță.

   Puțini mai sunt astăzi, băcăuanii care să creadă istorioarele orașului tăiat, scăldat sau inundat de un pârâu numit Negel. Prin partea nordică a urbei au rămas puține urme ale existenței unei ape curgătoare. Doar numele unor locuri mai păstrează amintirea pârâului; podul Paloșanu este unul dintre acestea.
   Enigma dispariției Negelului din peisajul urban se dezleagă dacă ajungi la capătul străzii Brândușei. Din acest loc, privirea aruncată către apus descoperă un fir de apă într-o albie reamenajată neglijent și te aștepți ca pârâul să se strecoare pe sub casa falnică de peste drum. Involuntar, privirea zboară către nord și acolo se deschide o gură, cu fălci de beton, care înghite pârâul. În acest loc este finalul Negelului natural și începutul unui canal de deviere a sa către un pârâu, frate mai mare, numit Trebeș (Trebiș). Bătrânii locului își amintesc „cataloagele de prezență” la munca patriotică, nu prea voluntară, dar utilă în final, pe care le completau „șefii de stradă” din cartier. Fiecare venea cu scule de acasă, muncea la săpatul canalului și spera să devină erou sau, măcar, „brigadier fruntaș”. Prin anul 1959, ritmul era considerat nesatisfăcător și impulsul a venit din partea tinerilor brigadieri, voluntari cu adevărat și patrioți, care au finalizat amenajarea. Cei 1.200 de metri de canal încep în acest loc cu un perete betonat care ține piept apelor furioase scurse după ploi pe dealurile Măgurei. În continuare, malurile taluzate sunt betonate pe o distanță de vreo patru sute de metri, malul de pe partea dreaptă prezentându-se ca un adevărat zid gros pentru protecția zonei ocupate acum de supermaketul Dedeman și un nou cartier rezidențial.
   Încercăm să descoperim înălțimea zidului. Imposibil de apreciat deoarece canalul este o baltă colmatată, cu mormane de pământ acoperite cu plante acvatice, iarbă înaltă și buruieni, loc de pășunat pentru animalele locuitorilor din Mărgineni. Într-o zonă spălată de apele vijelioase se vede un perete de beton de doi, trei metri. Privind în lungul canalului spre vărsare, iarba culcată la pământ trădează trecerea apelor cu câteva zile în urmă. Închidem ochii pentru a ne readuce din memorie singura poză-martor al lucrărilor de execuție, poză care ne oferă termenul de comparație cu situația actuală. Nu mai seamănă cu poza actuală și demască unul dintre motivele inundațiilor consemnate în istoria recentă a orașului: neglijența. Din poze nu rezultă a cui. Încorsetat în moderna lui cămașă de forță, Negelul se chinuie să parcurgă cât mai repede canalul cu speranța că va găsi locul de desfătare și de libertate. 
Negelul virează la stânga...

Zidul care a schimbat cursul pârâului.
O nouă perspectivă.
Obstacole bune și rele.
Ziduri de cetate.
Ne rugăm ca animalele să nu soarbă toată apa pârâului.
Sugestie de suport pentru grafitti.
Lucrare de traversare, gospodărească.
Pozăm pentru a face comparații.
 
Să comparăm trecutul cu prezentul.
La orizont, „zona  industrială”  din nordul orașului.
Pe ultima sută de metri.

   Negelul se pregătea de finiș. Ca niște adevărați reporteri sportivi, am fugit să prindem un loc favorabil pentru poza de sosire. Un fir de apă sclipea la orizont. Vine, am strigat și am făcut rapid un studiu al locului de confluență. Pârâul Trebe(i)ș nu părea prea încântat de întânirea cu Negelul, fratele mai mic care venea să-i cedeze toată energia. Curgea lin și tulbure, strecurându-se printre copacii de pe maluri. Pentru a marca sosirea, Negelul și-a limpezit, puțin, apele și și-a marcat vizibil intrarea în noua albie stăpână, așa cum auzise probabil că o fac marile fluvii la întâlnirea cu marea. 
Drum bun spre Bistrița!
Ultima parte a poveștii pârâului Negel.
Negelul vine...
Negelul pleacă
Trebeșul așteaptă întâlnirea.
Marea întânire.
Semnele personalității pârâului Negel.
 
Facem cunoștință cu primitoarea gazdă, Tebeș.

   Expediția noastră ar fi rămas nefinalizată dacă nu făceam cunoștință cu pârâul care preia de câteva zeci de ani și faptele săvârșite, pe parcursul drumului său, de Negel.
O scurtă plimbare prin comuna Mărgineni  ne-a oferit și șansa de a cunoaște Trebeșul. Un pârâu mai bogat în ape, mai bine păzit în albia sa și călător prin locuri cu vegetație extinsă, încântătoare chiar prin multe locuri. Ne-am bucurat de „verdele de Mărgineni” regăsit pe parcursul albiei.
Trebeș, apă tulbure.
Trebeșul, model fotografic.
Verde de Mărgineni pe malul Trebeșului.
Cum să ratezi un fundal ireal pentru un selfi?

Un final nefericit.

   Am fi vrut să asigurăm poveștii noastre un final fericit. Am căutat să selectăm doar cadre fotografice atrăgătoare, încântătoare, memorabile. Din nefericire, pe tot parcursul expediției noastre am întâlnit și dovezile certe ale faptului că respectul cetățenilor față de natură este o noțiune greu înțeleasă, poate chiar necunoscută locuitorilor de pe tot parcursul Negelului. 
Câteva imagini pe care le-am inserat cu mare regret confirmă, fără alte comentarii, cele afirmate mai sus. Avem locuri minunate, păcat că...
Cu jenă (1)
Cu jenă (2)
Cu jenă (3)
Cu jenă (4)
Cu jenă (5)
Cu jenă (6)
Cu jenă (7)
Cu jenă (8)
(9)
(10)
(11)
(12)
Cu toată jena.
În luna iunie 2016 ne întrebam: de ce s-a revărsat dușmănos Negelul?
În luna iunie 2019 am găsit răspunsul: priviți !
În loc să pregătim saci cu nisip, nu ar fi mai util să decolmatăm albia canalizată?
Speranța moare ultima.

   Chiar dacă gustul final este mai puțin plăcut, cu optimismul specific turiștilor păstrători ai imaginilor reconfortante surprinse în mare parte a traseului, sperăm că va veni și vremea când vom reproșa pârâului că așează inestetic aluviunile și vom folosi photoshopul pentru a insera câteva hârtii în cadru, pentru a da autenticitate fotografiilor.
Până atunci, sănătate, să le putem face pe toate!

P.S. - clik pe imagini pentru a le mări.

N.B. Credit foto: Șerban Lucian și Mihai Ceucă